Prevenție și recuperare
prin mișcare funcțională
Recuperare medicală pentru dureri de spate, hernii și alte afecțiuni. Dincolo de diagnostic, este vorba despre tine. Cum te simți, ce nevoi și scopuri ai. Te așteptăm la RESET, în Cluj-Napoca.
Cum te putem ajuta?
Ne folosim de experiența acumulată de-a lungul anilor pentru a oferi educația și implicarea necesare în recuperarea afecțiunilor spatelui, astfel încât rezultatele să fie sustenabile pe termen lung. O întreagă echipă de specialiști în recuperare medicală îți
Evaluare Funcțională
Corpul tău are o poveste. Evaluarea funcțională e modul în care o citim împreună.
Trecem printr-un set de teste de mișcare – de la picioare până la zona cervicală. Mobilitate, stabilitate și forță, cum lucrează fiecare zonă și care e impactul asupra corpului. Nu e dureros, nu e complicat. E pur și simplu o privire sinceră asupra modului cum funcționează corpul tău azi.
La final iese un punctaj – dar ăla nu e treaba ta, ci a noastră. Ce primești tu e altceva: știi unde ești, știi ce nu merge, știi ce ai putea îmbunătăți și știi exact ce urmează. Fără termeni complicați, fără diagnostice. Doar informații simple, logice și un punct de pornire față de care vom măsura cum evoluezi.
Când te doare
Când te doare spatele
Coloana vertebrală e un subiect serios. Și noi îl tratăm ca atare – indiferent dacă vorbim de o durere lombară care a apărut de nicăieri sau de recuperare după o intervenție chirurgicală complexă.
Lucrăm cu tot spectrul: dureri ușoare cervicale sau toracale, hernii de disc, tije inserate, listeze, stabilizări de coloană. De la simplu la complex, protocolul există – dar îl adaptăm mereu la persoana din fața noastră.
Procesul începe cu exerciții de respirație, continuă cu mobilitate, stabilitate și forță. Progresiv, controlat și fără grabă.
Ce facem diferit e că după 15 ani de kinetoterapie, am înțeles un lucru: recuperarea nu e un sprint de 10-20 de ședințe. E un proces constant. Așa că am îmbrăcat kinetoterapia în hainele antrenamentului funcțional, cu focus pe problemă – ca să fie variată, să nu apară plictiseala și să treacă întregul corp prin toate tipurile de mișcare. Fără să uităm nici o clipă de unde am pornit și de ce.
Când genunchiul dictează ce activități mai poți face
Fiecare pas, fiecare urcat pe scări, fiecare ghemuit – și genunchiul e acolo să-ți amintească faptul că ceva nu e în regulă. Frustrarea asta, că nu poți face lucruri simple fără să te gândești la durere, e motivul pentru care ajungi la noi.
Lucrăm cu rupturi și fisuri de menisc, ligamente încrucișate și recuperare post-chirurgicală. Procesul e progresiv – mobilitate, stabilitate, forță – adaptat la situația în care ești acum. Scopul nu e doar să nu mai doară. Scopul e să uiți că ai avut o problemă.
Când glezna îți modifică tot mersul
Corpul e ingenios – când îl doare undeva, găsește o cale să ocolească durerea. Problema e că mersul modificat, poziția compensată, devine rapid un obicei. Și obiceiurile astea lasă urme în tot restul corpului.
Lucrăm cu entorse, fracturi și luxații – dar și cu consecințele lor. Instabilitatea cronică apare adesea tocmai pentru că recuperarea s-a oprit atunci când a trecut durerea, nu când glezna era cu adevărat pregătită.
Când umărul îți reorganizează ziua
Să nu poți ridica bratul, să cauți poziția potrivită ca să dormi, să eviți instinctiv anumite mișcări – umărul limitat îți reorganizează viața fără să îți ceară permisiunea.
Lucrăm cu luxații, subluxații, frozen shoulder, impingement și recuperare post-chirurgicală. Fiecare dintre astea vine cu propriul ritm – și noi îl respectăm. Nu forțăm ce nu e gata, dar nici nu lăsăm lucrurile să stagneze.
Clase
Postură și mobilitate
Majoritatea dintre noi am uitat cum e să stăm drept. Nu din lene, ci pentru că ne-am obișnuit așa și nimeni nu ne-a arătat că se poate mai bine.
Avem la dispoziție o oră în care ne ocupăm fix de asta. Detensionăm punctele cheie, mobilizăm ce e blocat și activăm musculatura. Lucrăm cu StickMobility – o metodă care combină mobilitatea cu forța, diferit față de orice stretching clasic.
Lucrăm în grupe mici – maxim 5 persoane – tocmai pentru a putea fi atenți la fiecare în parte. Exercițiile se adaptează, ritmul se adaptează.
Nu promitem transformări spectaculoase. Promitem că după fiecare ședință, o să simți diferența.
Și că în timp, diferența o să se vadă.
Clase Funcționale
O oră în care corpul tău face ce a fost construit să facă: să se miște.
Kettlebell-uri, haltere, gantere, mingi medicinale, TRX, benzi elastice, stepper, box-uri, scăriță de agilitate. Squaturi, fandări, sărituri, single leg, single arm, plankuri active, agilitate, coordonare. Practic, tot ce ar trebui să putem face zilnic.
Clasele funcționale sunt pentru oameni fără dureri care vor să se mențină sănătoși, să se simtă mai bine și să se dezvolte. Nu e fitness de dragul fitness-ului, e mișcare diversificată, cu sens, care nu plictisește și care lucrează corpul ca un întreg.
Pleci mai bine decât ai venit. De fiecare dată.
Workshop pentru echipa ta – sănătate și postură la locul de muncă
Nimănui nu-i convine să lipsească vreun coleg/angajat de la muncă din cauza problemelor de spate apărute de cele mai multe ori, din senin. De aceea, ne-am pregătit cu workshop-uri și prezentări menite să îmbunătățească viața de zi cu zi a angajaților, prin informații utile și sfaturi aplicabile imediat. Aceste sesiuni sunt structurate pentru a aborda problemele comune legate de sănătate și postura la birou, iar efectele se simt rapid!
Fizioterapie
Kinesiotape
Terapie ATM
Masaj Terapeutic
De ce să alegi RESET?
În final, totul se rezumă la oameni, iar centrul de recuperare medicală RESET nu face excepție. NU costă nimic să vii să ne cunoaștem, să ne uităm pe hârtiile medicale, RMN, etc și să-ți punem la dispoziție sfaturi pentru ce ai de făcut în continuare.
15 ani de activitate
Ne bazăm pe anii de experiență pentru a-ți oferi nu doar soluții rapide, ci și dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase, în așa fel încât să îți asiguri o viață activă de lungă durată, odată ce procesul de recuperare medicală ia sfârșit.
Ședințe de 1h:30min
E important să știi că ședința de lucru durează 1h30min, iar tratamentul depășește 2 săptămâni. Și nu pentru că vrem să te ținem mult, ci pentru că doar așa se obțin rezultate bune pe termen lung.
O echipă pregătită
Te așteaptă o echipă de oameni cu răbdare, cu experiență, buni în ceea ce fac și suficient de încăpățânați încât să contribuie cu tot ce pot pentru a te ajuta.
Panou de cățărat
Suntem singura sală de recuperare medicală cu panou de cățărat. Pentru că e nevoie de diversitate și complexitate. De asemenea, spațiul este pe măsură, 140m².
Atmosferă prietenoasă
RESET e locul unde nu simți neapărat că vii la recuperare. E fix atmosfera aia plăcută, cu muzică bună și oameni faini de unde nu ai mai vrea să pleci.
Loc de parcare
Știm că și mașinile obosesc în aglomerația din Cluj, așa că numai bine la RESET găsești locul de parcare unde să o lași să se odihnească până intri la noi să te faci bine.
Inspirăm oameni
Cu experiența acumulată în 15 ani de kinetoterapie, știm că nu există un „copy-paste” pentru recuperare medicală. Fiecare corp are povestea lui, fiecare durere are o cauză anume. De aceea nu lucrăm cu protocoale standard, ci cu oameni – cu poveștile și nevoile lor.
Servicii complete
În sesiunile noastre de 90 de minute, înveți cum să te recuperezi, la ce sa fii atent, cum să te miști corect și cum să previi eventualele accidentari. Am adăugat servicii complete care merg mâna în mână cu exercițiile fizice, cum ar fi conștientizarea respirației, masajul medical sau echipamentul necesar pentru creșterea mobilității și forței.
Abordare diferită
Abordăm diferit conceptul de recuperare medicală prin educare și o combinație menită să te pregătească pentru toate activitățile: exerciții de recuperare și antrenamente funcționale. Aici știi cu ce scop faci mișcare, știi pentru ce, dar mai ales, e locul în care începi să te înțelegi: cum abordezi recuperarea, de ce doare uneori, cum executi mișcările, unde și ce poți corecta, cum îți apreciezi evoluția… și am putea continua, însă am ales un singur cuvânt pentru toate: RESET.
Cine suntem
Suntem de 15 ani în domeniu, dedicați pentru recuperarea și menținerea sănătății fizice a pacienților noștri. Ne-am format profesional prin mii de ore de practică, studiu și interacțiune directă cu oameni care, ca și tine, au căutat sprijin pentru a-și recăpăta mobilitatea, confortul și calitatea vieții.
Specializarea noastră: sănătatea coloanei vertebrale
De-a lungul anilor, ne-am concentrat în mod special pe afecțiunile coloanei vertebrale, de la durerile ușoare și posturale, până la recuperarea posttraumatică și postchirurgicală. Fie că vorbim despre hernii de disc, lombalgii, scolioze, recuperări după intervenții chirurgicale complexe sau pur și simplu disconfort asociat cu sedentarismul, ne bazăm pe protocoale testate, adaptate fiecărui pacient.
Dar nu ne oprim aici
Colaborăm cu succes și în alte tipuri de recuperare funcțională – ortopedică sau sportivă – pentru că știm că fiecare corp are propria lui poveste. Iar noi suntem aici să o ascultăm, să o înțelegem și să contribuim la vindecare.
Experiența care ne definește
În toți acești ani, am lucrat cu mii de pacienți – fiecare cu nevoile, temerile și obiectivele lui. Această experiență directă este completată de formări continue, cursuri și specializări în țară și în străinătate, care ne-au menținut conectați la cele mai noi abordări din domeniul recuperării medicale.
Ce ne recomandă
De-a lungul anilor, ne-am concentrat în mod special pe afecțiunile coloanei vertebrale, de la durerile ușoare și posturale, până la recuperarea posttraumatică și postchirurgicală. Fie că vorbim despre hernii de disc, lombalgii, scolioze, recuperări după intervenții chirurgicale complexe sau pur și simplu disconfort asociat cu sedentarismul, ne bazăm pe protocoale testate, adaptate fiecărui pacient.
Peste 15 ani de experiență clinică.
Specializare în patologia coloanei vertebrale.
Recuperare posttraumatică și postoperatorie personalizată.
Formări și certificări internaționale.
Abordare individualizată pentru fiecare pacient.
Empatie, răbdare și implicare totală.
Suntem mai mult decât terapeuți. Suntem partenerii tăi în procesul de vindecare. Punem accent pe comunicare, încredere și rezultate durabile. Fie că ai o durere ușoară care persistă, fie că ai trecut printr-un accident sau o intervenție chirurgicală, suntem aici pentru tine.
Ce spun pacienții noștri
Descoperă experiențele reale ale pacienților care au ales serviciile noastre de recuperare medicală
Bazat pe cele peste 90 de recenzii pe Google
“Recomand 100%, o echipă minunată. Ședințele sunt interactive, sunt atenți la toate detaliile (postură, stil de viață etc.), echipa este foarte implicată și proactivă în procesul de recuperare individual. Un mare plus este atitudinea extrem de pozitivă și prietenoasă, nu ai cum să pleci de acolo decât cu zâmbetul pe buze! Le mulțumesc tuturor, și în special Ioanei, pentru implicarea lor 🤎”
“Recomand cu încredere sala de kinetoterapie Reset! Echipa de specialiști dă dovadă de un grad ridicat de profesionalism, fiind în același timp prietenoși și dedicați. Se asigură că fiecare exercițiu este realizat corect, cu seriozitate și atenție la detalii. Sala este îngrijită, iar echipamentele sunt bine întreținute, ceea ce creează un mediu plăcut și sigur pentru recuperare. De când vin aici, am observat îmbunătățiri semnificative în starea mea de sănătate, iar terapeuții sunt mereu atenți la nevoile fiecărui pacient. O experiență excelentă pe care o recomand oricui are nevoie de kinetoterapie de calitate!”
“După multe încercări, aici am găsit informațiile și sfaturile de care aveam nevoie pentru a fi bine pe termen lung. Toate tratamentele au funcționat, dar pe termen scurt… și la un moment dat mă aflam în situația în care nu mai știam ce să fac. Am ajuns la Reset, unde abordarea tratamentelor e total diferită. Mulțumesc echipei pentru profesionalism și atmosferă. Efectiv nu am simțit că fac recuperare medicală. Recomand celor care sunt cu adevărat interesați de starea lor de sănătate.”
Marin Lavinia
“La Reset este locul unde te faci și unde te simți bine. Mi-a fost recomandat de către un medic neurochirurg renumit din Cluj și a fost a doua oară când am revenit la ei, acum cu o altă problemă medicală. E locul unde am încredere în kinetoterapeuți, locul de unde am plecat de fiecare dată mai bine. Pe deasupra, sunt și oameni faini care te fac să te simți bine nu doar fizic, ci și mental. Recomand cu drag!”
Ovidiu Călin Ivașcău
“Am avut o intervenție în zona lombară și ei m-au ajutat să trec peste cele mai grele momente. Au dispărut durerile și, alături de Reset, am revenit la viața activă de dinainte de operație. Procesul e lung, dar informațiile și sprijinul pe care le primești îți pot schimba viața în bine. Experiența lor de peste 10 ani își spune cuvântul, așa că recomand fără ezitare serviciile lor.”
Maria Veronica Giurgea
“Am ajuns la Reset din dorința de a avea un stil de viață sănătos. Încă de la primele ședințe am fost plăcut surprinsă să întâlnesc o echipă de oameni foarte bine pregătiți, prietenoși și deschiși care nu doar mi-au conturat un plan de antrenament specific problemelor mele, ci s-au implicat activ pe parcursul unor investigații medicale care au dus la o intervenție neurochirurgicală la nivelul coloanei cervicale. Aș vrea să pot descrie în cuvinte calitatea umană și nivelul de empatie pe care acești oameni îl au, dar pentru că este imposibil, îți propun să le calci pragul pentru a te convinge singur. PS: te întâmpină cu voie bună și cafea și mai bună!”
Mircea Bogdan Katona
“Oameni super faini, primitori, cu o atitudine super faină și profi, care își cunosc bine corpul și știu cum să lucreze cu tine ca să înțeleagă ce probleme ai și de unde pornesc. Reset Think With Your Body este un nume care se potrivește perfect cu ceea ce fac, deoarece chiar așa lucrează. Corpurile noastre sunt învățate să facă mișcări sau să stea în repaus în tot felul de poziții incorecte, iar ei lucrează cu tine încât corpul tău să își dea un reset, așa cum a intenționat mama natură să fii de la început. Echipa e super ok, muzica e ce trebuie, ai cu cine discuta, nu sunt acolo doar să te pună să faci niște exerciții. Au o viziune și sunt un model excelent pentru cum ar trebui să fie un studio de recuperare.”
“Cine zice că recuperarea e nasoală, nu a venit la Reset! O echipă faină și autentică, plină de empatie, profesionalism și umor, combinația perfectă pentru cele mai bune rezultate.”
Diana Buzgariu
“Dacă crezi că recuperarea medicală înseamnă durere, înseamnă că nu ai fost la ei! Îi recomand din suflet pentru tot ce fac, pentru profesionalism, pentru răbdare, pentru empatie, pentru luat durerea prin mișcare! Sunteți cei mai buni!”
Întrebări Frecvente
Cu experiența acumulată în 15 ani de kinetoterapie, știm că nu există un „copy-paste” pentru recuperare medicală. Fiecare corp are povestea lui, fiecare durere are o cauză anume. De aceea nu lucrăm cu protocoale standard, ci cu oameni – cu poveștile și nevoile lor.
Ce tipuri de probleme tratați?
De-a lungul anilor, ne-am concentrat în mod special pe afecțiunile coloanei vertebrale, de la durerile ușoare și posturale, până la recuperarea posttraumatică și postchirurgicală. Fie că vorbim despre hernii de disc, lombalgii, scolioze, recuperări după intervenții chirurgicale complexe sau pur și simplu disconfort asociat cu sedentarismul, ne bazăm pe protocoale testate, adaptate fiecărui pacient.
Care este durata unei ședințe de kinetoterapie?
O ședință de kinetoterapie durează 1 oră și jumătate. Acest timp ne permite să lucrăm eficient pe fiecare zonă afectată și să oferim exerciții progresive pentru o recuperare medicală completă.
Oferiți și masaj terapeutic?
Da, oferim servicii de masaj medical, cu sesiuni de 30 sau 50 de minute, pentru a ajuta la relaxarea musculaturii și reducerea durerilor. Acesta poate fi combinat cu tratamentele de kinetoterapie sau fizioterapie.
Ce tipuri de fizioterapie sunt disponibile?
Când vorbim de fizioterapie, avem lângă noi ”Super Inductive System”, aparatul care ajută la reducerea durerilor, inflamațiilor și la accelerarea procesului de recuperare. Vezi la ce patologii se potrivește.
Aveți vestiare și facilități pentru pacienți?
Da, dispunem de vestiare separate, fiecare cu dușuri și dulăpioare pentru depozitarea lucrurilor personale. Pacienții sunt confortabili și înainte și după ședințele de tratament.
Cât de mare este sala de kinetoterapie?
Sala noastră de kinetoterapie are o suprafață de 140 m², oferind suficient spațiu pentru exerciții și mișcare. De asemenea, avem un panou de cățărat, utilizat pentru diversificarea exercițiilor și stimularea progresului tratamentului.
Ce orar de funcționare aveți?
Programul nostru este de luni până vineri, între 7:30 și 19:30. Încercăm astfel să acoperim un interval de ore cât mai mare, potrivit pentru majoritatea.
Cum decurge prima consultație?
La prima vizită, vom discuta în detalii istoricul tău medical, simptomele actuale și scopul tău. Documentele medicale relevante (de exemplu, RMN, CT, imagini radiologice) sunt de asemenea de folos pentru a înțelege mai bine ce urmează să facem. În urma discuțiilor vom trage concluzii și vei afla care este cea mai bună variantă pentru tine.
Câtă experiență aveți în domeniu?
Avem peste 15 ani de experiență în domeniul kinetoterapiei, participând la cursuri de specializare atât în țară cât și în străinătate pentru a rămâne la curent cu cele mai noi tehnici și tratamente pentru recuperare.
Unde se află locația RESET?
Suntem localizați puțin mai jos de Leroy Merlin Calea Turzii, în cartierul Europa din Cluj-Napoca. Accesul este ușor accesibil, indiferent de mijlocul de transport ales.
Sunt disponibile locuri de parcare?
Da, avem locuri de parcare disponibile chiar în apropierea intrării, astfel încât să poți parca rapid și comod.
Cum mă pot programa la o ședință de kinetoterapie?
Pentru a te programa, poți suna direct la numărul de telefon sau poți folosi platformele online disponibile pe site. Este simplu și rapid, iar noi îți vom confirma programul în cel mai scurt timp.